Immanuel Kant
Immanuel Kant (1724-1804) , filosof german, este unul din cei mai mari ganditori din perioada iluminismului in Germania. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enorma influenta asupra dezvoltarii filosofiei din timpurile moderne. Una din marele opere ale sale este “Critica facultatii de judecata”, in care Kant descrie procesele de cunoastere ale omului si facultatile de judecata ale sufletului.
El imparte filosofia in doua – teoretica si practica – intrucat filosofia contine prin concept principii ale cunoasterii rationale a obiectelor. Asadar, partea teoretica sau filosofia naturii se bazeaza pe concepte ale naturii, cele care fac posibila o cunoastere teoretica; si partea practica sau filosofia morala, se bazeaza pe conceptul libertatii, cel care contine in sine doar un principiu negativ (al opozitiei) si intemeiaza pentru determinarea vointei (ca facultate de a dori, vointa este una din multiplele cause ale lumii care actioneaza potrivit conceptelor) principii extensive.
Legiferarea prin conceptele naturii este teoretica, realizandu-se prin intelect (intelectul ofera legii naturii ca obiect al simturilor in vederea cunoasterii ei intr-o experienta posibila) ; iar legiferarea prin conceptual libertatii este practica si este realizata de ratiune (ratiunea da a priori legi libertatii si cauzalitatii ei proprii ca parte suprasensibila a subiectului, in vederea unei cunoasteri neconditionat practice).
Intre domeniul conceptului naturii care sta sub sub legiferarea inelectului si conceptual libertatii, pe care-l legifereaza ratiunea, orice influenta reciproca care ar putea sa o aibe una asupra celelilalte (fiecare potrivit legilor sale fundamentale) este exclusa datorita prapastiei adanci care desparte suprasensibilul de fenomene. Conceptul libertatii nu determina nimic relative la cunoasterea teoretica a naturii, asa cum nici conceptul naturii nu determina nimic relative la legile practice ale libertatii.
Facultatea de judecare, ofera in conceptual unei finalitati a naturii, conceptual mijlocitor intre conceptele naturii si cel al libertatii.
Pentru facultatea de cunoastere, doar intelectul este legiferator, in cazul ca ea (independent fata de judecata de a dori) se raporteaza, ca o facultate de cunoastere teoretica, la natura ; ratiunea este legiferatore a priori pentru facultatea de a dori, o facultate superioara in virtutea conceptului de libertate. Intre facultatea de cunoastere si cea de a dori, se afla sentimentul de placere, asa cum intre intelect si ratiune se afla facultatea de judecare.
Din punctul de vedere al geniului, arta merita sa fie clasificata mai curand spiritual, si doar din punctual de vedere al gustului, arta frumoasa.
Geniul este talentul (datul naturii) care prescrie reguli artei. Intrucat talentul insusi, ca facultate productive innascuta a artistului apartine naturii, am putea spune ca geniul este dispozitia innascuta a sufletului pin care natura prescrie reguli artei doar in masura in care aceasta este arta frumoasa ( orice arta presupune reguli; doar pe temeiul lor ne reprezentam un produs ca posibil, daca este vorba de un produs artistic). Deci, arta frumoasa nu este posibila decat ca si produs al geniului.
Geniul este talentul de a produce fara o regula determinate, si nu o predispozitie a abilitatii pentru ceea ce poate fi invatat dupa o regula. O insusire a geniului trebuie sa fie originalitatea, iar produsele sale trebuie sa fie in acelasi timp modele, adica exemplare – ele nu se nasc prin imitatie, dar trebuie sa serveasca altora ca metode de invatat, adica drept etalon sau regula de apreciere.
El este originalitatea exemplara a dotarii naturale a unui subiect, manifestata in utilizarea libera a facultatilor sale de cunoastere. Ca atare, produsul geniului nu este un exemplu pentru imitatie, ci pentru a da nastere unui alt geniu, trezind in el simtul propriei originalitati. Astfel este indemnat sa exercite in arta libertatea fata de constrangerea regulilor, asa incat sa primeasca o noua regula prin care talentul se manifesta exemplar.
El nu poate descrie sau exemplifia/indica modul in care creaza produsul sau, caci el ca natura poate prescrie reguli. In consecinta, creatorul unui produs datorat geniului sau nu stie cum s-au nascut in el ideile operei; de asemenea nu poate sa le inventeze dupa plac sau conform unui plan si sa le comunice altora in prescriptiile a caror reprezentare sa conduca la produse similare.
Ca talent artistic, geniul presupune un anumi concept despre produs ca scop, deci intelect, dar si o reprezentare (fie si nedeterminata) despre materie, adica despre intuitia necesara intruchiparii acestui concept – in urmare, un raport al imaginatiei cu intelectul.
Geniul se manifesta nu atat in realizarea scopului propus prin intruchiparea unui concept determinat, cat mai curand in expunerea sau exprimarea ideilor estetice care contin o materie bogata in vederea acestui scop; deci imaginatia geniului este libera de orice regula, dar totusi orientate final pentru intruchiparea conceptului dat.