Dupa Spectre si 1917, Sam Mendes revine la o atmosfera mai calma cu Empire of Light. Acest lung-metraj este o poveste de dragoste dramatica, macinata de boala si de rasism.
Empire of Light: templul blestemat
Noul film al lui Sam Mendes se deschide cu inaugurarea Empire, un cinematograf alcatuit din doua sali in orasul de coasta Margate din Kent. Un loc magnific pe care cineastul il filmeaza ca pe un templu printr-o succesiune de cadre fixe, ajutat de fotografia magnifica a fidelului Roger Deakins (Skyfall, 1917). Locul este pustiu, luminile sunt aprinse si Hilary (Olivia Colman) se pregateste sa intampine publicul. Primele minute sugereaza ca cineastul este pe cale sa isi arate dragostea pentru cea de-a saptea arta, dupa Quentin Tarantino cu Once Upon a Time… in Hollywood si Damien Chazelle cu Babylon.
Aceasta declaratie trece pe un plan secund si nu este punctul central al Empire of Light. Dupa ce Sam Mendes a dezvaluit caldura si confortul locului si linistea promenadei din Margate, se concentreaza mai mult pe privirea trista si absenta a lui Hilary. Zambind cu colegii ei, aceasta directoare afiseaza o blandete care ascunde o nefericire, confirmata de vizita la medic care lauda efectele benefice ale litiului.
Hilary insista ca se simte mai bine, dar ramane fragila. Sosirea tanarului Stephen (Michael Ward) o face sa intre intr-o stare de euforie. Sentimentele pe care le dezvolta rapid pentru el o vor convinge sa nu mai mearga la biroul superiorului ei, Donald (Colin Firth), pentru favoruri sexuale. Intalnirea dintre cele doua personaje principale ia forma unui interludiu fermecat care nu cade insa in sentimentalism. Sam Mendes nu cade din nou in superficialitatea din Away We Go si reuseste sa dezvolte o poveste de dragoste purtata de doi interpreti formidabili, in care totul pare simplu, intr-un context inselator.
Intr-o atmosfera politica si sociala marcata de rasism, Stephen suporta insulte si batai din partea neonazistilor, in timp ce Hilary sufera o recidiva. Tulburarea bipolara, sau maniaco-depresia, nu este niciodata identificata clar in film, dar comentariile medicului si diferitele stari prin care trece personajul nu lasa loc de indoiala. Intr-o perioada in care aceasta afectiune nu este numita asa cum o cunoastem azi, Hilary este acuzata pe nedrept de catre superiorul ei ca este schizofrenica si neinteleasa, desi majoritatea colegilor ei o sustin.