Operele literare au inspirat intotdeauna jocuri pentru Nintendo si Sony, chiar si cele de pe piata PC. Multe dintre cele mai bine vandute si cele mai apreciate jocuri isi au radacinile in romane sau simple povestiri. Iata cateva titluri:

• Alamut, de Vladimir Bartol (1938)

„Nimic nu este adevarat; totul este permis.” – aceasta este ideea din ”Alamut” a autorului sloven Vladimir Bartol, care a servit ca sursa de inspiratie pentru seria de jocuri video Assassin’s Creed. La fel ca in jocuri, povestea din Alamut urmareste o societate secreta de ucigasi care dateaza din Persia secolului al XI-lea. Sub comanda insidiosului Hassan-i Sabbah, locuitorii din Alamut exercita un control secret asupra societatii inainte de a ajunge sa puna la indoiala filozofia care sta la baza zelului lor.

• „I Have No Mouth, and I Must Scream” de Harlan Ellison (1968)

Una dintre cele mai ciudate incrucisari intre fictiune si jocurile video trebuie sa fie povestirea „I Have No Mouth, and I Must Scream”, premiata cu un premiu Hugo, scrisa de prodigiosul autor de science-fiction Harlan Ellison, care a devenit baza pentru un joc video cu acelasi titlu din 1995. La fel ca povestea, jocul se refera la ultimele fiinte umane supravietuitoare intr-un viitor in care o inteligenta cibernetica numita AM a preluat controlul, in timp ce acestea se lupta sa indure o serie de puzzle-uri menite sa le testeze umanitatea.

• Parasite Eve de Hideaki Sena (1995)

Romanul horror biochimic Parasite Eve de Hideaki Sena a dat nastere unei francize masive in Japonia, incluzand manga, filme si o serie de jocuri video de lunga durata. Povestea de baza incepe cu un transplant de ficat care a mers prost, in timp ce un organism celular unic, care se numeste „Eve”, incepe sa preia controlul asupra gazdelor sale umane si sa utilizeze mitocondriile pentru a cuceri lumea.

Alte mentiuni onorabile: Save Me the Waltz, de Zelda Sayre Fitzgerald (1932); Atlas Shrugged, de Ayn Rand (1957) si Strange Case of Dr. Jekyl and Mr. Hyde, de Robert Louis Stevenson (1886).